În vara asta am fost la mare doar eu cu copiii câteva zile. Am locuit la Amalia, o soră din trib și de la ea am mers la plajă în stațiune. Experiență total nouă pentru copiii mei pentru că noi mergem doar cu cortul în zone pustii.
Ce a fost și mai nou, pentru toți trei, a fost faptul că prietena mea face sporturi nautice și ne-a oferit ocazia să încercăm să plutim pe SUP, standing up paddling.
Am acceptat pentru copii care au fost entuziasmați să încerce ceva nou. Nici n-am știut cât de mult o să mă impacteze pe mine.
Marea era liniștită, numai bună pentru așa ceva. Au încercat ei, fiecare și apoi împreună, au reușit să stea în picioare, au și căzut în apă, s-au distrat minunat.
La sfârșit, Maria a fost cea care mi-a propus să încerc și eu. Nici nu mă gândisem la asta. Eu eram bucuroasă că au copiii ocazia unei experiențe noi și că le-a plăcut așa de mult.
Dar uitasem cât de mult copiii mei biologici oglindesc trăirile copilului meu lăuntric.
Și poate se activase pe undeva în subconștientul meu frica de apă care este de fapt a mamei mele.
Am acceptat totuși chiar cu riscul să fiu ridicolă sau caraghioasă. În cel mai rău caz râdeau de mine. Și eu cu ei.
Așa că am luat placa, m-am așezat pe ea și am fost șocată de cât de ușor îmi este.
Apoi alt șoc. M-am simțit una cu ea, de parcă făceam asta de-o viață întreagă. Nici un pic de încordare, nici un pic de stres, parcă lumea întreagă a dispărut din jurul meu și am rămas doar eu și marea.
Am început să vâslesc așezată în genunchi, drept și ușor spre larg. Am depășit linia oamenilor care înotau. În fața mea s-ar deschis Marea, uriașă și liberă până în zare.
M-a cuprins o mare senzație de prezență, de simțuri deschise, și din interior, o mare liniște și o mare bucurie, intensă, dar calmă.
Simțeam că eram exact acolo unde trebuia să fiu. Simțeam că totul e bine în lume. Că totul e aliniat și așezat.
Cred că mă simțeam ca în burtă la mama.
M-am ridicat apoi în picioare. Mișcarea a fost atât de firească, lină, continuarea plutirii. Am stat cu vâsla sprijinită de plută o vreme, purtată de apă, plutind. Mă simțeam protejată ca în palmele Domnului.
Apoi am vâslit o vreme și nu am căzut în apă.
Apoi mintea a început să realizeze ce fac. Și trăirile s-au adâncit.
Mi-am dat seama cât este de extraordinar pentru mine. Cât de ușor îmi vine, cât de natural.
Senzații noi, dar în același timp cunoscute, însă mult prea rar trăite. Dar pe care corpul meu, spiritul meu, multe părți din mine simt nevoia să le trăiască zilnic.
Aș fi plutit așa până la sfârșitul timpului.
Apoi i-am auzit pe copiii mei care chiuiau bucuroși de reușita mea. Apoi pe prietena mea care era uimită de cât de firesc a fost pentru mine. Ea închiria plăci și oferea lecții turiștilor și văzuse mai mulți începători.
În zilele următoare n-am mai ieșit cu SUP-ul și apoi am plecat acasă.
După cam o lună, am mers din nou la mare, în trib de data asta. Noi toată familia, cu încă o familie de prieteni dragi și acolo ni s-au alăturat încă două familii, toți cu copii.
Dar am mers cu cortul, în zonă sălbatică, și tot acolo se mutase și prietena mea cu câinii și motanul ei, și bineînțeles cu plăcile.
A doua zi după ce ne-am instalat, a venit Amalia la noi, pe mare, pe placă să ne-o ofere cu împrumut pentru copii și pentru cine dorește dintre noi.
Copilul meu interior s-a bucurat enorm, la fel și toți copiii din grup.
Nici nu știam ce mare schimbare avea să vină pentru mine.
Toată ziua ne-am dat cu placa pe o mare perfect liniștită, care nici nu se auzea. Cadoul ei pentru noi.
Mihai a făcut un experiment. A inventat o ancoră, pentru plută pentru că vroia să o poată opri pe mare, ca pe un vapor. După mai multe încercări și studiu, a decis că cea mai bună variantă este o sticlă umplută cu nisip.
L-am văzut ce frumos se simțea în control și bărbat în timp ce arunca și ridica ancora, în timp ce sonda fundul mării și măsura adâncimea.
Spre seară, Amalia a zis că e prea obosită să meargă cu placa pe mare, așa că a lăsat-o la noi până a doua zi.
Ceva mai târziu a început vântul și se vedea clar că se pregătește furtuna.
Mihai m-a rugat să ieșim iar puțin cu placa să încerce noua variantă de ancoră.
Ne-am dus doar câțiva metri distanță de mal, în zona în care și înotam, doar pentru experimentul lui. Pentru el a fost revelator, și-a dat seama cum funcționează ancora lui pe mare ceva mai agitată.
Pentru mine a fost extraordinar. Întâi nu mi-am dat seama de ce am reușit din trei vâsle să înaintez așa de repede și apoi cum de m-am întors așa de ușor spre mal.
Apoi am realizat că instinctiv știu când să vâslesc și când să las placa să cadă între valuri. Știu ce val mă ajută să înaintez și cum să abordez valurile care mă împiedică.
Au fost doar câteva minute, dar în aceste minute mi s-a deschis un spațiu total nou și fascinant pentru mine. Nu știu de unde știu să fac asta. N-am vâslit în viața mea și în niciun caz pe apă agitată. Pur și simplu eu și marea eram una, într-un dans perfect, cu bucurie și prezentă, fără teamă, fără niciun alt gând.
Pur și simplu știam.
Furtuna fost puternică, am ținut toți de cortul mai mare, dar după două ore era deja amintire și marea redevenise lină ca un lac.
A doua zi spre prânz a venit Amalia să ia placa. Copiii o foloseau drept ponton și săreau în apă de pe ea. Se distrau copios de felul în care se mișcă placa în sens invers atunci când aleargă pe ea. Așa că nu vroiau să o dea. Și auzindu-i pe ei, am realizat că nici copilul meu lăuntric nu vroia să o dea.
Știam că Amalia vroia să o vândă ca să-și ia placă de surf.
Așa că în mod spontan, total necaractestic mie, am întrebat-o de preț. Mi-a sunat bine deși nu mă pricep la subiect, nu știu care sunt prețurile la SUP.
Mă gândeam că e o idee să ne cumpărăm și noi una la un moment dat.
Așa că de ce acel moment dat nu ar fi acum?
L-am întrebat pe Daniel dacă este acord, pe copii dacă vor să ne împrumute cu bugetul lor și am cumpărat-o.
A fost prima dată în viața mea când am cumpărat ceva în câteva minute și am simțit că e exact ce trebuie să fac.
Până la plecare, în fiecare zi placa a fost intens folosită de noi și de prietenii noștri.
În fiecare dimineață eu și Daniel am ieșit cu ea pe mare să privim răsăritul în doi.
Apoi copiii singuri, mai apropiate de mal, sau cu unul din noi mai departe.
Apoi Daniel singur și eu singură.
Apoi și toți prietenii noștri, copiii dar și adulții, fiecare separat sau împreună.
Pe o mare perfect liniștită și limpede ca un pârâu de munte, a fost fascinant pentru fiecare dintre noi să privim meduzele uriașe și peștii și să fim în controlul plutiriii noastre.
Pentru mine s-a deschis un nou capitol din viața mea. Unul nou, dar care vine cu ecouri de undeva de demult.
Comuniunea cu Marea și cu Apa m-a fascinat și m-a îmbogățit dincolo de ce îmi puteam imagina. Am înțeles organic de ce oamenii au observat caracteristicile speciale ale apei și unii o consideră un element extraterestru.
Am simțit în corp de data asta, legatura mea cu ea în toate părțile ființei mele.
Am simțit legătura cu Mama primordială și eu m-am simțit fiica ei, construită din aceeași energie ca ea.
M-am simțit total prezentă în corpul meu, în momentul acum, în siguranță și în conexiune cu tot ce există.
M-am simțit specială și normală.
M-am simțit întreagă.
Aventura noastră cu SUP-ul continuă. De fapt abia a început.
Explorăm pe ce alte lacuri putem să mergem cu ea ca să ducem la nivelul următor relația noastră cu apa.
