
Creez un spațiu experiențial în care, ghidați de Busola Noastră Interioară, lăsăm judecata și judecățile, ne așezăm viața în Spațiul Posibilităților și respirăm liber.

Curs de Bază PSYCH-K®
17-19 Oct 2025
București
În 2021 eram într-o perioadă dificilă în care nu vedeam soluții.
Am văzut undeva online scris cuvântul PSYCH-K® și mi-a trezit imediat interesul.
Am căutat informații online și am nimerit peste discuția dintre Oana Oșan și Lia Bolte. N-au spus nimic concret acolo, dar cumva energia s-au transmis și m-am simțit imediat energizată și înviorată.
I-am spus soțului meu despre această discuție, a urmărit-o și el, independent de mine, și a avut aceeași reacție.
Ni s-a părut că este mai mult decât o coincidență.
Ne-am uitat la amănunte și am descoperit că urma să aibă loc primul workshop de Bază de PSYCH-K® la București. Exact la 4 kilometri de blocul nostru.
Asta ni s-a părut un semn pe care nu l-am putut ignora. Așa că m-am înscris la curs, deși nu știam de unde voi lua banii pentru el.
Simțeam însă că acolo este locul meu și mă cheamă.
Așa că am luat decizia fermă că voi merge la curs și asta a așezat spațiul atât de clar, încât au apărut și banii din surse la care nu m-aș fi putut gândi.
De atunci facilitez cu PSYCH-K® pentru mine și ai mei și asta ne-a schimbat în bine tot spațiul fiecăruia și spațiul dintre noi.
Fiica mea a devenit și ea facilitator de PSYCH-K® când avea 15 ani și asta a ajutat-o să își gestioneze ușor toate provocările din adolescență.
Am facilitat și cu alți oameni și, deși sunt deja niște ani de când lucrez, nu încetez să mă minunez de cât de frumoși, compleți și întregi sunt oamenii și ce lucruri extraordinare pot face atunci când își asumă responsabilitatea pentru viața lor.
Acum va fi un nou workshop de Bază la București. Nu la Londra, nu în Dubai, ci în mijlocul Bucureștiului, în zona Piața Victoriei.
Dacă cineva simte că este pentru el acest instrument rapid, sigur și eficient să îl aibă la îndemână să poată să-și schimbe convingeri limitative tot timpul, în orice moment, vă așteptăm cu brațele deschise.
Detalii aici:
https://www.potentialviu.ro/ateliere-evenimente/curs-de-baza-psych-k-17-19-oct-2025

PSYCH-K® este un instrument de gestionare a stresului și de lucru cu sine.
Persoana care lucrează își conduce procesul și îl înțelege la fiecare pas. Ce face ea concret este că, fără să intre în spațiul experiențelor dureroase, își rescrie în subconștient ceea ce vrea să schimbe în viața sa, dacă are permisiunea Sinelui său Înalt.
PSYCH-K® nu este un instrument de vindecare, nu înlocuiește tratamentele medicale, nu este o direcție spirituală și nu este o dogmă.
PSYCH-K® este un instrument practic ce îmbină elemente atestate științific cu elemente adunate din înțelepciunea străveche a tuturor oamenilor de pe toate continentele.
Rob Williams, cel care a inițiat PSYCH-K® acum 30 de ani, era psihiatru, printre primii oameni de știință care au înțeles legătura puternică între minte, trup și spirit.
De aceea, când folosim PSYCH-K®, lucrăm cu toate părțile din noi și obținem rezultate concrete în viața noastră, simplu, rapid și ușor, dar foarte profund și eficient.
De ce este simplu?
Pentru că se parcurg niște protocoale mereu la fel, care durează minute.
De ce este sigur?
Pentru că tot timpul cerem permisiunea Sinelui Înalt al partenerului (cel care lucrează) și dacă nu o primim, nu intrăm acolo.
Sinele Înalt al fiecăruia îl ghidează fără greș unde, când și cât să intre în spațiul său interior, și unde nu e potrivit, sau nu e în siguranță, din orice motiv.
Datorită acestei ghidări nimeni nu intră în spațiul experiențelor dureroase, iar eu ca facilitator știu că nu am cum să greșesc ceva pentru că nu conduc eu procesul, eu doar ghidez, țin spațiul și cer permisiunile.
De ce e rapid?
Pentru că protocolul îl ghidează pe partener (cel care lucrează) să se ducă direct în miezul situației și să facă schimbări pe loc, fără să facă introspecții lungi, indiferent de unde sau de când este problema.
De ce este eficient?
Pentru că lucrăm direct la țintă, cu toate părțile din noi: subconștient, unde rescriem, mintea conștientă, cu care decidem ce schimbări vrem în viața noastră, și Sinele Înalt care știe ce avem nevoie cu adevărat și ghidează tot procesul.
După o singură ședință deja putem face diferit o serie de acțiuni concrete în viața noastră.
Detalii aici
https://roxana.susca.life/psych-k-sesiuni-individuale/

Oare cum ar fi lumea dacă noi toți și noi toate am avea o relație bună cu mama noastră biologică?
Oare cum ar fi lumea dacă noi toți și noi toate am avea o relație bună cu tatăl nostru biologic?
Conflictele și rezolvarile lor, cum ar arăta?
Relația cu noi înșine, dar și relațiile cu ceilalți cum ar fi?
Oare am trăi într-o lume ideală?
Putem doar să ne imaginăm.
Și mai putem să experimentăm fiecare cum se simte pentru sine energia Mamei și energia Tatălui.
Pentru asta te invit într-o călătorie interioară prin arhetipul Mamei și arhetipul Tatălui, în oglindă, prin calitățile, umbrele și darurile acestor arhetipuri.
De ce o astfel de călătorie?
Detalii aici
https://roxana.susca.life/mother-father-healing/

Închiderea Spațiului de Naștere este veriga lipsă în procesul nașterii copiilor noștri.
Cu toții ne concentrăm pe sarcină și naștere, ne asigurăm că alăptarea pornește și merge bine, după care începe viața împreună cu noul copil.
Și nu conștientizăm cu adevărat procesul prin care trecem, toți cei implicați, nu doar mama și copilul.
Nu ne dăm seama de portalul care se deschide prin noi și pentru noi.
Și știm cât de puternic este să îl parcurgem conștient de la început până la sfârșit.
De aceea vă invit să reinstaurăm împreună în viața noastră un ritual prin care să închidem conștient spațiul nașterii copiilor noștri ca să ne luăm de acolo darurile minunate și vindecările pe care ni le aduce, experiențele extraordinare pe care ni le oferă și să ne accesăm cu adevărat puterea.
Pentru tot restul vieții noastre apoi.
Detalii aici
https://roxana.susca.life/inchiderea-spatiului-de-nastere/

Meditație, hipnoză, introspecție, accesarea undelor theta, regresie, sunt etichete pentru metode ușor diferite pentru cam același lucru: accesarea părților din noi dincolo de mintea conștientă.
Adică Subconștientul nostru, psihismul nostru, spațiul nostru interior.
Cel care este mult mai vast decât mintea noastră conștientă.
Locul fascinant unde se găsesc lumile noastre interioare. Unde sunt mecanismele complexe și perfecte, în mare parte necunoscute încă, după care ne luăm deciziile și care ne conduc viața.
Detalii aici
https://roxana.susca.life/seara-de-meditatie-live/

Practica de Dimineață
Zori. Liniște. O lumânare aprinsă.
Tu cu Tine. Acum.
Te aliniezi cu Energia Ta Personală.
Te conectezi cu Busola Ta Interioară.
Ai Puterea să alegi cum îți faci ziua.
Dincolo de metafore, fiecare are experiența sa. Dacă vrei să îți începi ziua din liniște, din interior, dacă vrei să te energizezi de dimineață, sau să te realiniezi oricând de-a lungul zilei, daca vrei sa te simți susținută, acest program poate fi o metodă eficientă și practică.
Sunt două părți.
O serie de mișcări simple inspirate din Tao și din Thai Yoga, și o meditație ghidată cu energia zilei în curs. Fiecare zi din săptămână are o altă energie.
Pot fi făcute separat sau împreună, dimineața dar și de-a lungul zilei.
Amândouă ne susțin ca întreg. Amândouă lucrează cu toate părțile din noi, cu corpul fizic, dar și cu corpurile subtile.
Toate amănuntele despre această practică sunt la linkul de mai jos.

Mother Healing – Vindecarea Relației cu Mama
6 Oct. – 7 Nov. 2022
Program de 6 întâlniri online, în care explorăm energia și arhetipul Mamei în toate aspectele sale, astfel încât fiecare să-și vindece relația cu mama așa cum e cel mai potrivit pentru sine.
https://roxana.susca.life/r-mother-healing-vindecarea-relatiei-cu-mama/

Father Healing – Vindecarea Relației cu Tata
28 Sep. – 3 Nov. 2022
Program de 6 întâlniri online, în care explorăm energia și arhetipul Tatălui în toate aspectele sale, astfel încât fiecare să-și vindece relația cu tata așa cum e cel mai potrivit pentru sine.
https://roxana.susca.life/r-father-healing-vindecarea-relatiei-cu-tata/
Ofer GRATUIT

Meditație cu Sfârșitul și Începutul
O meditație, atât pentru femei cât și pentru bărbați, în care să lăsăm energia să curețe, să așeze și să repare ceea ce e nevoie în relațiile noastre, chiar dacă noi poate nu știm ce trebuie schimbat și cum.
O meditație pe care o putem face de câte ori ne simțim confuzi sau îngreunați.
O meditație care ne aduce speranță și liniște și ne reașează în fluxul organic al vieții, așa cum e cel mai potrivit pentru fiecare.
https://roxana.susca.life/r-meditatie-cu-sfarsitul-si-inceputul-s02/

Meditație de Activare – Energia Mamei
O meditație prin care ne conectăm cu caracteristicile corecte ale Mamei, simțim și vedem cum arată pentru noi.
O meditație prin care aducem atenție și conștientizare asupra unor elemente pe care astfel le activăm.
Energia Mamei este cea care ne conectează cu grija pentru copiii noștri biologici, dar și pentru copiii noștri interiori, pentru Mama Pământ, pentru spațiul în care trăim, pentru proiectele noastre.
Pentru că Mama naște, hrănește și protejează.
https://roxana.susca.life/r-meditatie-de-activare-arhetipul-mamei-s01/

3 Meditații – Viața pe care ne-o Dorim
În prima meditație, cea de Deschidere de Noi Spații decidem în ce fel de spațiu dorim să trăim.
În a doua meditație ne Autovalidăm și nu mai așteptăm ca alții să ne recunoască meritele.
În a treia meditație stabilim cum arată Viața pe care ne-o Dorim.
https://roxana.susca.life/r-3-meditatii-viata-pe-care-ne-o-dorim-s01/
Și câte ceva Despre Mine
Sunt ROXANA SUSCA
facilitator PSYCH-K® avansat, mamă de copiii biologici și de copii interiori, femeie profund preocupată de sustenabilitate și de conexiunea cu Mama Pământ.
De 11 ani lucrez cu mine și ghidez oameni, de 5 ani facilitez cu
PSYCH-K® pentru mine și pentru alții.
Am fost ghidată și am ghidat din Energia Mamei, care acum m-a adus la următorul nivel, accesul în Spațiul Posibilităților.
Creez și susțin un Spațiu Sigur, Hrănitor și Limpede, în care fiecare își găsește propriile răspunsuri, în ritmul său, când este pregătit/pregătită.

Te îmbrățișez,
Roxana